Nutriție sănătoasă
Suntem ceea ce gândim...dar și ceea ce mâncăm
Hrănirea sănătoasă este atât o știință, cât și o artă.
Deseori oamenii nu sunt conștienți ce, când, cât și cât de corect mănâncă. Hrana naturală este tot mai dificil de procurat și, de multe ori, alimentele care poartă etichete BIO nu pot ajuta la restabilirea echilibrului nutrițional.
Traumele psihice ale copilăriei sau adolescenței, stresul cotidinian, grijile de tot felul își pun serios amprenta pe modul în care ne hrănim.
Neglijarea acestui complex de factori și situații conduce deseori la tulburări alimentare, mai ales la supraponderalitate și obezitate, cu consecințe pe termen lung asupra sănătății, calității și speranței de viață a persoanei.
Modul în care percepem alimentaţia şi alegerile pe care le facem zi de zi au un impact semnificativ asupra sănătăţii şi stării noastre de bine.
Pentru a putea vedea efecte vizibile, ar fi bine ca oamenii să înţeleagă că alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci trebuie să fie integrată într-un stil de viaţă care va asigura starea generală de sănătate şi longevitatea.
Niciun aliment nu poate aduce, singur, toate principiile nutritive de care are nevoie organismul, ci doar o alimentaţie variată, moderată şi echilibrată.
Dacă suferiți de tulburări alimentare sau considerați că aveți probleme cu greutatea corporală, este un moment bun să stați de vorbă cu noi. Vă ajutăm să vă armonizați modul de hrănire cu stilul de viață.